februarie 11, 20260722672405contact@321up.roÎmpreună cu dragoste şi... ceva în plus...

PETRU si familia lui

Home / dEspre noI / PETRU si familia lui

petru

Povestea …. familiei mele

          Ca urmare a bunei-voințe și a dorinței de a ajuta arătate de membri fondatori ai Asociației 321UP, vă prezint situația lui Petruț, fiul meu în vârstă de 4 ani și a familiei noastre.

          Petruţ s-a născut la 04.02.2011 cu o malformaţie cardiacă ce îi punea viaţa în pericol. S-a dovedit că această complicaţie este datorată sindromului Down, cu care a fost diagnosticat. În maternitate am stat o lună de zile, după care a urmat altă lună de internare în Spitalul de Copii din Braşov. Neavând puterea de a se hrăni, a trebuit alimentat prin sondă nazo-gastrică. În spital însă starea lui s-a agravat.

          Am fost transferaţi la Spitalul din Tg. Mureş, secţia Cardiologie Pediatrică. A urmat un alt coşmar prin care trebuia să trecem: operaţia pe cord deschis. Operaţia a decurs normal şi a fost una reuşită dar recuperarea lui Petru a devenit una dificilă şi plină de riscuri. Când Petruţ a împlinit 4 luni, am ajuns şi noi acasă lângă familie.

          Fratele cel mare şi cele două surori l-au primit pe Petru cu mare bucurie. Pot spune că ei mi-au dat puterea de a-l iubi pe Petruţ. A urmat o perioadă mai liniştită pentru noi doi, dar am rămas cu problema alimentării care nu se putea face normal pe guriţă ci am continuat gavajul până la varsta de 2 ani şi 6 luni. În plus Petruţ a avut mereu o imunitate redusă, ceea ce îl face mai sensibil la răceli, care în cazul lui se pot complica cu uşurinţă.

          Încet şi cu multă răbdare, am ajuns la alimentarea normală. Abia după vârsta de 3 ani a reuşit să bea cu un păhăruţ apa. Pentru mine toate aceste progrese ale lui Petruţ sunt mari succese deşi pentru un copil normal par obişnuite. A făcut primii paşi la vârsta de 2 ani, până la acestă vârstă se deplasa pe funduleţ (nu a mers în patru labe).

          Petru este un copil care a luptat şi luptă pentru viaţa lui. Medicii nu-i acordau multe şanse de recuperare, dar el a arătat că este mai presus de toate aceste probleme. Petruţ este pentru familia noastră o sursă de putere şi speranţă.

          Are nevoie să investim în el multă dragoste, răbdare dar şi asistenţă specializată pentru o dezvoltare cât mai normală. Primele două reuşim să le oferim în familie, însă cea de a treia necesitate trebuie oferită de specialişti. Ca mama fac tot posibilul să obţin şi acest ajutor. Petruţ beneficiază de şedinţe de logopedie, dar sunt contra cost. Are nevoie, pentru strabism, şi de o monitorizare mai atentă din partea unui oftalmolog si, de asemenea, pentru întărirea musculaturii are nevoie de kinetoterapie.

          Pe langă aceste probleme s-a adăugat una mai grea decât toate şi pe care nu o putem rezolva. Tatăl lui Petru şi al fratelui şi surorilor lui a decedat la 09.07.2014 într-un tragic accident în Munţii Făgăraş, cu o zi înainte de a împlini 46 de ani. Era în traseu de creastă, împreună cu un grup de copii şi părinţi, printre care şi trei dintre copiii noştri, pe care îi ghida în acest traseu. Nu se cunoaşte cauza accidentului, pentru că în acel moment el era în urma grupului şi nimeni nu a văzut momentul alunecarii lui în prăpastie. Era un om al muntelui, iubit şi respectat de prieteni şi mai ales de copii iar dorinţa sa era să împărtăşească din această dragoste pentru munte. În urma lui am rămas o familie şi o întreagă comunitate de prieteni, îndurerată, dar în care această abruptă despărţire a trezit cele mai calde sentimente şi dorinţe de întrajutorare.

Drumul nostru continuă...

Vă mulţumesc!

Cristina I., mama lui Petru.

ANA şi familia ei

IMG_7966-copy-(Large)a

ANDREI şi familia lui

andrei_cd

MARIA şi familia ei

maria-256x144

Teodora şi familia ei

teodora-256x144

Ruben şi familia lui

ruben_cd

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search