Povestea noastrӑ începe în 2004 când, dupӑ o sarcinӑ normalӑ și fӑrӑ probleme, am aflat cӑ avem un bӑiețel special. Era al doilea copil, dupӑ o fetițӑ nӑscutӑ cu patru ani înainte. Nu știam nimic despre sindromul Down și am trecut și noi prin perioada grea a întrebӑrilor fӑrӑ rӑspuns: “de ce…?”, “de ce nouӑ… ?”, “de ce el?”, perioadӑ pe care am depӑșit-o citind. Un pas important a fost acceptarea situației și trecerea la o nouӑ etapӑ: “ok, asta este, sӑ vedem acum ce este de fӑcut”. Am început sӑ ne informӑm, am comandat cӑrți, am început sӑ învӑțӑm din experiența altora, am cӑutat specialiști și ne-am strӑduit sӑ îl ajutӑm pe Andrei cât am putut de mult.
Primul zâmbet, primii pași, primul cuvânt, toate acestea au venit mai târziu decât se întâmplӑ de obicei, însӑ bucuria fiecӑrei achiziții a fost nemӑsuratӑ.
În tot acest timp izvorul nostru de energie și motivație pentru a merge mai departe și a face fațӑ greutӑților a fost și este Andrei, care este un copil minunat, deosebit de afectuos și, ca orice alt copil, unic!
Andrei a mers la o gradinițӑ normalӑ (particularӑ) unde a fost primit și înconjurat cu dragoste și grijӑ. Apoi, dupӑ mai multe cӑutӑri, am avut noroc sӑ gӑsim în învӑțӑmântul de masӑ o învӑțӑtoare care l-a primit cu sufletul deschis, cu dragoste, rӑbdare și multӑ înțelegere. Aceeași dragoste și cӑldurӑ au venit și din partea colegilor, niște copii minunați, care îl privesc pe Andrei ca pe fratele lor mai mic.
Gânduri pentru alți pӑrinți:
Niciodatӑ nu este ușor sӑ fii un pӑrinte responsabil, iar un copil cu nevoi speciale necesitӑ și mai mult timp, rӑbdare, atenție, ajutor, în comparație cu un copil normal, însӑ roadele eforturilor depuse apar într-un timp mai scurt sau mai lung și progresele copilului tӑu sunt cea mai bunӑ rӑsplatӑ. O idee importantӑ pe care am dori sӑ o transmitem și altor parinți este aceea cӑ niciodatӑ nu trebuie sӑ subestimezi capacitӑțile copilului tӑu, dar nici sӑ stabilești obiective nerealiste. Nimeni nu poate și nu trebuie sӑ fixeze limitele unui copil. Noi, adulții, trebuie doar sӑ-I ajutӑm cât putem de mult și sӑ îi oferim șanse ca el sӑ-și dezvolte propriul potențial. Și spunem asta dupӑ experiența pe care o avem cu cei doi copii ai noștri, Ana și Andrei.
Proaspeții pӑrinți de copii cu sindrom Down e bine sӑ știe cӑ nu sunt singuri: existӑ o mare comunitate de pӑrinți cu copii ce au nevoie de atenție specialӑ, și aceștia formeazӑ o mare familie. Noi am colaborat în ultimii zece ani cu mai multe asociații cu acest profil, am fost ajutați, am ajutat la rândul nostru și continuӑm sӑ o facem în mӑsura în care putem. În aceastӑ idee, îi dorim asociației 321 UP, aflatӑ la început de drum, mult succes în gӑsirea resurselor necesare (resurse de specialiști, de fonduri și de timp) pentru a oferi sprijin, ajutor și îndrumare pentru cât mai mulți copii și persoane aflate în situații mai grele.
Iar vouӑ, dragi pӑrinți, vӑ dorim sӑ vӑ gӑsiți propriul drum și sӑ credeți în el și în copiii voștri. Sӑ le oferiți afecțiune așa cum și ei știu sӑ ofere. Afecțiune de care cu toții suntem capabili, și mari, și mici.
Toate cele bune tuturor,
Crina și Sorin D.
– 28 februarie 2015
ANA şI FAMILIA EI
PETRU şI FAMILIA LUI
MARIA şI FAMILIA EI
Ruben şi familia lui
Teodora şi familia ei
