7-14 ani

Această perioadă cuprinde vârsta şcolară şi perioada de pre-adolescenţă a copilului dumneavoastra. O putem impărţi în două etape: 7-10 şi 11-14 ani. Perioada 7-10 este cea în care veţi face alegerea traseului şcolar al copilului dumneavoastră. Este posibil sa mai ramana în grădiniţă peste vârsta de 7-8, uneori şi la 9 ani, când actualul sistem de invăţământ îi introduce pe cei mici în mediul şcolar, un pic mai serios şi mai puţin conectat cu joaca. După părerea noastră (dar şi a multor voci din sistem), actualul sistem educational de stat, este mult prea rigid şi bazat mult prea mult pe acumulare academică, generând chiar si pentru cei fără probleme sau dificultati de invăţare, frustrare şi rezultate doar pe hârtie. Practic rezultatele se văd de la sine la sfârşitul ciclurilor de învăţare, chiar cu propriile metode de evaluare şi testare. Făcând un sondaj în rândul elevilor veţi constata că nu vin din plăcere în această instituţie ci, cei mai mulţi, o fac “pentru că trebuie” sau pentru că găsesc alte preocupări în pauze, alături de colegii lor. Nu mai vorbim de prea puţina adaptare a sistemul la condiţia individuală a fiecărui elev, la performanţele şi pasiunile lui. Celor cu dizabilităţi le este şi mai greu să se adapteze şi să facă faţă acestui sistem care urmăreşte nu o dezvoltare armonioasă, o aplicare a cunoştinţelor în aspectele practice ale vieţii, un lucru în echipă şi dezvoltarea unor caractere cu adevărat utile societăţii. Realitatea este că se promovează cel mai mult acţiunea de acumulare (de cele mai multe ori mecanică) academică, se punctează cu precădere capacitatea de memorare/redare a elevului cu prea puţin accent pe înţelegere, se pune accent pe individualism şi competiţie cu ceilalţi (şi nu cu propriile tale limitări, cum ar fi normal). Probabil că rezultatul acestui sistem educaţional va fi un om “nou” care să fie foarte calculat, pragmatic, competitiv fără rezerve, care să posede un pachet de cunoştinţe academice deosebite, dar care să nu cunoască empatia, lucrul în echipă şi care să nu fie capabil să înveţe şi să accepte propriile greşeli şi pe ale celor din jur. Sperăm să ne înşelăm noi. Deşi cadrul legislativ, în teorie, permite integrarea şi a celor cu nevoi speciale şi are ca obiectiv o dezvoltare armonioasa şi echilibrată, ţinând cont de specificul fiecarui copil, idealul fiind adaptarea şcolii la nevoile şi capacităţile elevului, realitatea este departe de aceste deziderate. Sunt unele încercări şi îmbunătăţiri, în opinia noastră şi a altor părinţi cu care ţinem legătura, prin introducerea unor metode alternative de invăţământ: Step by Step, Freinet, Montessori, Waldorf în cadrul învăţământului de masă. Chiar dacă reprezentanţii acestor metodologii alternative afirmă că aceste metode nu sunt pentru persoanele cu dizabilităţi, mulţi dintre ei o fac pentru a se proteja şi a nu deveni preferinţa părinţilor care caută alternative viabile pentru copii lor cu CES (cerinţe educaţionale speciale). Pentru părinţi apar mai multe opţiuni în această etapă: – fie integrarea în învăţământul de masă (de preferat clasele în care se aplică metodologii alternative de predare, menţionate mai sus), cu sau fără un profesor itinerant (de sprijin) care să realizeze şi urmărească o programă adaptată la condiţia şi posibilităţile copilului lor, Este recomandată integrarea în clase cu colectiv redus de copii (20-25) şi în practică există o limitare la 3 copii cu CES per colectiv. – fie integrarea lui într-o şcoala specială, de preferat cu un insoţitor, în colective apropiate ca şi nivel de dezvoltare şi eventual integrat alături de copii fără deficienţe dar care provin din categoriile defavorizate. – fie opţiuni de integrare în instituţii particulare de învăţământ, la fel, cu însoţitor/profesor itinerant şi programă adaptată. – Există şi situaţii de familii care au adoptat sistemul învăţământului acasă. Toate acestea au avantaje şi dezavantaje. Toate sunt perfectibile şi sperăm noi să evolueze în direcţiile de reală integrare şi a celor cu dizabilităţi, în condiţiile în care acestea urmăresc şi atingerea maximului de potenţial al elevului şi continua lui îmbunătăţire. Obiectivul final fiind descoperirea pasiunilor şi pregătirea pentru o activitate care să-i aducă satisfacţii şi care să-I asigure un viitor decent şi autonom. Sunt domenii în care există o programă academică mai apropiată de achiziţii naturale şi care se bazează pe metode pedagogice ce îmbină ludicul cu dezvoltarea armonioasă şi cu cât mai puţine constrângeri pentru elevi. Acestea sunt cele menţionate mai sus şi recomandăm cu caldură să aveţi în vedere astfel de metode şi să urmăriţi, pe parcurs, dezvoltarea abilităţilor pe care copilul dumneavoastră le are. Domeniul artistic alături de cel sportiv pot fi arii de dezvoltare armonioasă şi de reale satisfacţii pentru copii dumneavoastră şi pentru dumneavoastră. Oricum, aşa cum am afirmat şi mai sus, recomandarea este pentru clase cu colectiv redus de copii (20-25). Evident componenete pentru o cât mai benefică integrare sunt învăţătorul (şi profesorii), elevii şi părinţii acestora. Dacă există înţelegere şi bunăvoinţă, copii cu sindrom Down se pot dezvolta frumos şi armonios. Etapa 11 – 14 ani este din nou importantă pentru că se face trecerea de la clasele I-IV la ciclul doi de invatamant. Pentru mulţi dintre cei cu sindrom Down domeniul academic este peste nivelul lor de inţelegere şi este recomandată o consiliere permanentă şi o orientare scolar periodică spre o zonă de dezvoltare a anumitor deprinderi şi abilităţi. Şcolile profesionale şi de meserii (acolo unde acestea mai există) sunt o alternativă. Şcolile speciale rămân o opţiune în continuare şi, acolo unde veţi găsi preocupare şi professionalism, veţi obtine rezultate bune. Este şi o perioadă a pubertăţii şi apariţiei altor nevoi sentimentale. Este o perioadă dificilă şi pentru copii fără deficienţe. Singurătatea şi diferenţele, pe care acum le vor conştientiza la un alt nivel, pot genera situaţii delicate şi este bine sa fiţi pregătiţi si să acţionaţi cu tact şi dragoste. O consiliere comportamentală periodică, sub îndrumarea unui specialist este si ea recomandată şi este de un real sprijin pentru părinţi. La nivelul oraşului Bucureşti există mai multe asociaţii, alături de care ne adăugăm şi noi, care realizează diferite programe pentru  aceste vârste, pentru copii cu sindrom Down. Dintre acestea menţionăm: Asociaţia UpDown Asociaţia Caritas Asociaţia Sindrom Down Bucureşti Asociaţia Down Bucureşti Sperăm să existe cât mai multe acţiuni concertate şi de real folos pentru cât mai mulţi beneficiarii finali şi, împreună să îmbunatăţim şi optimizăm actualul sistem. În folosul tuturor copiilor, cu sau fără CES, al profesorilor şi cadrelor didactice, al părinţilor. Pentru ca numai împreună vom putea dovedi că am atins un alt nivel de dezvoltare.